Noua stea a lui Monaco, Aurelien Tchouameni, își continuă ascensiunea fulminantă, iar clubul francez i-a pus un preț de 60 de milioane de euro internaționalului „Les Bleus”.
Mijlocașul monegasc se află pe lista de priorități a vicecampioanei Spaniei, Real Madrid.
Real Madrid este gata să facă o ofertă pentru Aurelien Tchouameni de la Monaco, dar clubul blanco așteaptă să vadă mai întâi dacă Paul Pogba va semna prelungirea cu Manchester United.
Carlo Ancelotti vrea să aducă întăriri pentru compartimentul median al celor de la Real Madrid și cele două nume aflate pe lista tehnicianului italian sunt ale unor jucători francezi: Paul Pogba și Aurelien Tchouameni.
Dacă superstarul lui Manchester United are avantajul experienței în fața mai tânărului său coleg de la naționala lui Didier Deschamps, Tchouameni este în momentul de față unul dintre jucătorii cu un potențial uriaș din fotbalul mondial.
Cu toate acestea, însă, Pogba ar putea ajunge pe Santiago Bernabeu gratis în vara viitoare, în cazul în care nu va semna un nou contract cu Manchester United.
Conform celor de la MARCA, cealaltă variantă pe care o iau în calcul șefii blanco pentru vara viitoare este noua stea a lui Monaco, Aurelien Tchouameni.
Mijlocașul „Les Bleus” a impresionat în ultimele două meciuri jucate pentru Franța în Liga Națiunilor, după ce a trecut pe la toate categoriile de copii și juniori de la Clairefontaine și a debutat în septembrie sub comanda lui Deschamps, la seniori.
Deși este mai puțin dotat decât Pogba în privința arsenalului său tehnic, Tchouameni are agresivitate și forță fizică care, combinate cu o rigurozitate defensivă, îl fac extrem de util tocmai pentru calitățile care îi lipsesc de asemenea și lui Eduardo Camavinga.
Real Madrid va trebui să ducă o bătălie dură pentru transferul lui Tchouameni cu granzii Premier League, Manchester City și Chelsea Londra, iar suma cerută de Monaco, 60 de milioane de euro, va reprezenta un obstacol major pentru clubul de pe Santiago Bernabeu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER